Implanturile subperiostale: o tehnică uitată care merită reevaluată?

Ryan Goh, Cedryck Vaquette, Omar Breik, Saso Ivanovski, Martin Batstone.

Full text link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40113431/ 

Implanturile subperiostale: o tehnică uitată care merită reevaluată?

1. Referință științifică

• Titlul studiului: Subperiosteal Implants: A Lost Art Worth Revisiting?
• Autori: Ryan Goh, Cedryck Vaquette, Omar Breik, Saso Ivanovski și Martin Batstone.
• Revista: Clinical Implant Dentistry and Related Research.
• Anul publicării: 2025.
• DOI: 10.1111/cid.70025.

2. Context științific

Reabilitarea implanto-protetică a pacienților cu atrofie severă a maxilarului sau mandibulei continuă să reprezinte una dintre cele mai importante provocări ale implantologiei orale moderne. Deși implanturile endoosoase osteointegrate constituie standardul terapeutic actual, utilizarea acestora poate fi limitată în situațiile în care volumul osos rezidual este insuficient sau anatomia locală împiedică inserarea predictibilă a implanturilor. Aceste situații sunt întâlnite frecvent la pacienții cu atrofie osoasă avansată sau după rezecții oncologice extinse la nivelul regiunii oro-maxilo-faciale.

Implanturile subperiostale au fost dezvoltate pentru a răspunde acestor cazuri clinice complexe și au cunoscut o utilizare largă înainte de apariția implanturilor osteointegrate moderne. Ulterior, utilizarea lor a scăzut progresiv din cauza incidenței ridicate a complicațiilor biologice și mecanice raportate în literatura istorică. În ultimii ani, dezvoltarea imagisticii tridimensionale, a planificării digitale, a tehnologiei CAD/CAM și a fabricației aditive a implanturilor personalizate a readus în atenție această alternativă terapeutică. Lucrarea de față analizează dacă aceste progrese tehnologice justifică o reevaluare a implanturilor subperiostale în practica implantologică actuală.

3. Obiectivul studiului

Scopul acestei revizuiri narative este de a reevalua evoluția istorică a implanturilor subperiostale și de a analiza rolul lor potențial în implantologia contemporană. Autorii examinează cauzele care au determinat abandonarea treptată a acestei tehnici, sintetizează rezultatele clinice disponibile și discută în ce măsură planificarea digitală, proiectarea CAD/CAM și implanturile personalizate din titan pot contribui la îmbunătățirea rezultatelor clinice. O atenție deosebită este acordată pacienților cu atrofie osoasă severă și celor care necesită reabilitare implanto-protetică după intervenții oncologice la nivelul complexului oro-maxilo-facial.

4. Metodologie

Această publicație reprezintă o revizuire narativă a literaturii dedicate implanturilor subperiostale. Autorii prezintă evoluția istorică a acestei tehnici, descriu principalele concepte de proiectare a implanturilor și analizează atât studiile clinice istorice, cât și publicațiile recente referitoare la implanturile personalizate realizate prin tehnologia CAD/CAM și fabricație aditivă.

Revizuirea include studii prospective, studii retrospective și serii de cazuri care evaluează supraviețuirea implanturilor, complicațiile biologice și mecanice, evoluția designului implanturilor și contribuția tehnologiilor digitale moderne la planificarea chirurgicală și protetică. Pe baza informațiilor disponibile, nu sunt descrise o strategie sistematică de căutare bibliografică și nici o meta-analiză.

5. Principalele rezultate

Analiza literaturii istorice arată că implanturile subperiostale au fost utilizate pe scară largă între anii 1940 și 1980, înainte de a fi înlocuite treptat de implanturile endoosoase osteointegrate, care au demonstrat rezultate clinice mai previzibile pe termen lung. Studiile istorice raportează o creștere progresivă a complicațiilor, incluzând expunerea implantului, durere cronică, infecții recurente, resorbție osoasă, mobilitatea implantului și formarea fistulelor.

Autorii subliniază, de asemenea, că nu toate modelele de implant au oferit rezultate clinice similare. În mod particular, designul mandibular tripodal dezvoltat de Linkow a demonstrat rezultate mai favorabile decât alte configurații tradiționale în mai multe publicații istorice.

Studiile recente indică faptul că planificarea digitală, tehnologia CAD/CAM și fabricația aditivă permit realizarea unor implanturi personalizate cu o adaptare anatomică mult mai precisă și o planificare orientată către viitoarea reabilitare protetică. Cu toate acestea, expunerea implantului, infecțiile periimplantare și mobilitatea implantului continuă să fie cele mai frecvent raportate complicații. Rezultatele clinice disponibile sunt promițătoare la pacienții atent selecționați, însă prezintă încă o heterogenitate considerabilă între studiile publicate.

6. Analiză clinică

Această revizuire propune o reinterpretare a implanturilor subperiostale în contextul implantologiei digitale moderne. Autorii susțin că abandonarea istorică a acestei tehnici nu poate fi atribuită exclusiv conceptului terapeutic, ci și limitărilor tehnologice existente în perioada în care aceasta a fost dezvoltată. Precizia redusă a metodelor de fabricație și dificultatea obținerii unei adaptări perfecte între structura implantului și suprafața osoasă au contribuit, cel mai probabil, la frecvența ridicată a complicațiilor raportate în literatura istorică.

Introducerea tomografiei computerizate de înaltă rezoluție, a planificării digitale, a tehnologiei CAD/CAM și a fabricației aditive a schimbat semnificativ acest concept terapeutic. În prezent, pot fi realizate implanturi personalizate din titan cu o adaptare anatomică mult mai precisă, ceea ce permite o planificare chirurgicală și protetică mai predictibilă și mai bine adaptată particularităților fiecărui pacient. În plus, aceste tehnologii elimină necesitatea tehnicilor invazive de amprentare osoasă utilizate în primele generații de implanturi subperiostale.

În pofida acestor progrese tehnologice, complicațiile biologice continuă să reprezinte principala limitare a acestei metode. Expunerea implantului, infecțiile periimplantare și mobilitatea implantului rămân cele mai frecvent raportate complicații. Autorii consideră că zona de trecere a bonturilor transmucosale prin țesuturile moi reprezintă un punct critic pentru colonizarea bacteriană, favorizând propagarea biofilmului de-a lungul structurii subperiostale și apariția inflamației cronice, a resorbției osoase și, în final, a eșecului tratamentului.

De asemenea, sunt discutate mai multe direcții potențiale pentru îmbunătățirea rezultatelor clinice, inclusiv optimizarea designului implantului, utilizarea unei fixări osoase mai stabile prin multiple șuruburi de osteosinteză, managementul adecvat al țesuturilor moi cheratinizate, modificarea suprafețelor din titan și asocierea cu proceduri de regenerare sau augmentare osoasă. Totuși, aceste strategii sunt prezentate ca perspective de cercetare și nu ca protocoale clinice validate. Autorii subliniază necesitatea unor studii prospective, cu perioade lungi de urmărire, pentru a confirma predictibilitatea clinică a implanturilor subperiostale moderne.

7. Aplicații clinice

Datele analizate sugerează că implanturile subperiostale pot reprezenta o alternativă terapeutică pentru pacienții atent selecționați, care prezintă un deficit osos sever și la care inserarea implanturilor endoosoase convenționale este dificilă sau imposibilă. Printre principalele indicații potențiale se numără atrofia severă a maxilarului sau mandibulei și reabilitarea implanto-protetică după rezecții oncologice extinse ale regiunii oro-maxilo-faciale.

Planificarea digitală, proiectarea CAD/CAM și realizarea implanturilor personalizate permit dezvoltarea unor soluții adaptate anatomiei individuale și obiectivelor protetice ale fiecărui pacient. Cu toate acestea, având în vedere nivelul actual al dovezilor științifice, autorii recomandă ca această tehnică să fie rezervată cazurilor complexe tratate în centre specializate, de echipe multidisciplinare cu experiență în implantologie avansată, chirurgie orală și chirurgie oro-maxilo-facială.

8. Nivelul dovezilor, limitări și transparență

Această publicație este o revizuire narativă a literaturii, ceea ce înseamnă că nivelul său de evidență este inferior celui al unei revizuiri sistematice sau al unei meta-analize. În informațiile disponibile nu sunt descrise o strategie sistematică de identificare a studiilor, criterii formale de selecție sau o analiză cantitativă a rezultatelor.

Studiile analizate sunt eterogene în ceea ce privește metodologia, caracteristicile pacienților, tipurile de implanturi utilizate, protocoalele chirurgicale și durata urmăririi clinice. În plus, autorii subliniază că literatura referitoare la implanturile subperiostale personalizate de nouă generație realizate prin tehnologia CAD/CAM este încă limitată, ceea ce împiedică formularea unor concluzii definitive privind eficacitatea și predictibilitatea lor pe termen lung.

În ceea ce privește transparența, autorii menționează că studiul a beneficiat de finanțare din partea Herston Biofabrication Institute. În informațiile disponibile nu sunt raportate conflicte de interese specifice ale autorilor. Prin urmare, concluziile trebuie interpretate în contextul unei baze de dovezi încă limitate și în continuă dezvoltare.

9. Punctele-cheie ale studiului

• Tipul studiului: Revizuire narativă a literaturii.
• Nivelul dovezilor: Moderat; inferior celui al unei revizuiri sistematice sau al unei meta-analize, deoarece nu este descrisă o metodologie sistematică de identificare și selecție a studiilor.
• Populația sau studiile analizate: Revizuirea sintetizează literatura istorică și contemporană privind implanturile subperiostale; numărul total al studiilor incluse nu este precizat în informațiile disponibile.
• Numărul de pacienți sau implanturi: Nu este raportat un număr agregat, deoarece studiile analizate includ loturi și serii de cazuri de dimensiuni diferite.
• Perioada de urmărire: Variabilă între studiile incluse, de la evaluări pe termen scurt până la urmăriri de mai multe decenii în literatura istorică.
• Obiectivul principal evaluat: Evoluția istorică, performanța clinică, supraviețuirea implanturilor, complicațiile biologice și mecanice, precum și perspectivele viitoare ale implanturilor subperiostale.
• Principalul rezultat: Tehnologiile digitale moderne au îmbunătățit semnificativ proiectarea și fabricarea implanturilor personalizate, însă expunerea implantului, infecțiile periimplantare și mobilitatea implantului rămân cele mai frecvent raportate complicații.
• Concluzia științifică: Implanturile subperiostale pot reprezenta o opțiune terapeutică pentru pacienții atent selecționați cu defecte anatomice severe, însă sunt necesare studii clinice prospective cu urmărire pe termen lung pentru confirmarea eficacității și predictibilității lor.
• Principalele limitări: Eterogenitatea studiilor disponibile, lipsa unei metodologii sistematice și numărul redus de date clinice pe termen lung privind implanturile subperiostale personalizate de nouă generație.

10. Impactul științific

Această revizuire aduce o contribuție importantă la literatura contemporană de implantologie prin reevaluarea unei tehnici care, timp de mai multe decenii, a fost considerată depășită. Autorii nu se limitează la prezentarea evoluției istorice a implanturilor subperiostale, ci analizează critic motivele care au condus la abandonarea lor și evaluează modul în care tehnologiile digitale actuale pot modifica potențialul clinic al acestei metode terapeutice.

Unul dintre cele mai relevante aspecte ale lucrării este integrarea experienței clinice istorice cu posibilitățile oferite de implantologia digitală modernă. Proiectarea CAD/CAM, fabricația aditivă și implanturile personalizate din titan permit în prezent obținerea unei adaptări anatomice și a unei planificări protetice imposibil de realizat în cazul generațiilor anterioare de implanturi subperiostale. Din acest motiv, autorii subliniază că dispozitivele moderne nu trebuie evaluate exclusiv pe baza rezultatelor istorice.

Revizuirea evidențiază, de asemenea, mai multe direcții prioritare pentru cercetările viitoare, inclusiv optimizarea designului implanturilor, îmbunătățirea managementului țesuturilor moi, dezvoltarea unor noi modificări ale suprafeței titanului și asocierea cu proceduri de regenerare osoasă. În același timp, autorii adoptă o abordare prudentă și recunosc că dovezile clinice disponibile sunt încă limitate și heterogene din punct de vedere metodologic. În consecință, această lucrare reprezintă mai degrabă o bază științifică pentru cercetări clinice viitoare decât o confirmare definitivă a eficacității implanturilor subperiostale.

11. Concluzie editorială

Această revizuire oferă o reevaluare echilibrată și bine fundamentată a implanturilor subperiostale în contextul implantologiei digitale moderne. Deși experiența istorică a evidențiat limitări biologice și mecanice importante, progresele în planificarea digitală, tehnologia CAD/CAM și fabricarea implanturilor personalizate din titan au redeschis interesul pentru această opțiune terapeutică. Dovezile disponibile sugerează că implanturile subperiostale pot avea un rol valoros la pacienții cu atrofie osoasă severă sau cu defecte complexe consecutive rezecțiilor oncologice. Totuși, numărul redus al studiilor clinice de înaltă calitate și lipsa rezultatelor pe termen lung impun o interpretare prudentă. Sunt necesare studii prospective riguroase pentru a defini cu precizie locul acestei tehnici în implantologia contemporană.