Noi zone de ancorare pentru implanturile subperiostale personalizate, monobloc, cu fixare rigidă, utilizate în reabilitarea dentară a defectelor severe ale maxilarului și etajului mijlociu al feței

Nils-Claudius Gellrich, Philippe Korn, Philipp Jehn, Fritjof Lentge, Michael-Tobias Neuhaus, Björn Rahlf.

Full text link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/41413547/

Noi zone de ancorare pentru implanturile subperiostale personalizate, monobloc, cu fixare rigidă, utilizate în reabilitarea dentară a defectelor severe ale maxilarului și etajului mijlociu al feței

1. Referință bibliografică

• Titlul articolului: Innovative Landing Zones for One-Piece, Rigidly Fixated Patient-Specific Subperiosteal Implants in Dental Rehabilitation of Severe Maxillary and Midfacial Defects
• Autori: Nils-Claudius Gellrich, Philippe Korn, Philipp Jehn, Fritjof Lentge, Michael-Tobias Neuhaus și Björn Rahlf.
• Revistă științifică: Head & Face Medicine.
• Anul publicării: 2025 (articol Open Access publicat în volumul 22, articolul 7, în anul 2026).
• DOI: 10.1186/s13005-025-00549-y.

2. Context științific

Reabilitarea implanto-protetică a pacienților cu defecte extinse ale maxilarului sau ale etajului mijlociu al feței reprezintă una dintre cele mai dificile provocări din chirurgia oro-maxilo-facială modernă. În mod tradițional, tratamentul se bazează pe reconstrucția osoasă prin grefe vascularizate sau nevascularizate, urmată de inserarea implanturilor endoosoase. Succesul acestor proceduri depinde însă de existența unui volum osos suficient și de condiții favorabile ale țesuturilor moi, aspecte care sunt adesea compromise după rezecții oncologice, radioterapie sau traumatisme cranio-faciale severe.

Implanturile subperiostale personalizate reprezintă o alternativă terapeutică pentru pacienții la care reconstrucția osoasă convențională nu este posibilă sau prezintă un risc ridicat de eșec. Utilizarea planificării digitale tridimensionale, a proiectării CAD/CAM și a tehnologiilor moderne de fabricație aditivă permite realizarea unor implanturi adaptate cu precizie anatomiei reziduale a fiecărui pacient. În studiul analizat, autorii extind această abordare prin introducerea unor noi zone de ancorare la nivelul bazei laterale a craniului și al proceselor pterigoide, cu scopul de a obține o stabilitate biomecanică adecvată chiar și în cazurile cu pierderi osoase foarte importante.

3. Obiectivul studiului

Scopul acestei serii de cazuri a fost evaluarea fezabilității clinice a unui nou design al implanturilor subperiostale personalizate IPS Implants® Preprosthetic, prevăzute cu extensii suplimentare de fixare către baza laterală a craniului și/sau către procesele pterigoide. Autorii au urmărit să stabilească dacă aceste noi zone de ancorare permit obținerea unei stabilități primare suficiente pentru reabilitarea protetică a pacienților cu defecte extinse ale maxilarului și etajului mijlociu al feței, în situațiile în care zonele convenționale de sprijin osos nu ofereau o susținere biomecanică adecvată.

4. Metodologie

Lucrarea reprezintă o serie de cazuri observațională, desfășurată într-un singur centru, având ca obiectiv evaluarea unei versiuni optimizate a implanturilor subperiostale personalizate IPS Implants® Preprosthetic. Pacienții incluși au fost tratați în perioada 2020–2024 în cadrul Departamentului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială al Medizinische Hochschule Hannover. Studiul a fost realizat în conformitate cu principiile Declarației de la Helsinki și a primit aprobarea comisiei locale de etică (dosar nr. 8552_BO_K_2019).

Dintr-un total de 100 de pacienți tratați în decurs de nouă ani cu implanturi subperiostale personalizate, 13 pacienți au îndeplinit criteriile de includere pentru această analiză. La toți pacienții, analiza biomecanică prin metoda elementelor finite (Finite Element Method – FEM) a demonstrat că zonele convenționale de ancorare ale maxilarului nu puteau asigura o stabilitate mecanică suficientă. Ca urmare, designul implanturilor a fost modificat individual prin adăugarea unor extensii de fixare către baza laterală a craniului, procesele pterigoide sau către ambele regiuni anatomice.

Planificarea preoperatorie s-a bazat pe imagistica CBCT și pe un protocol de planificare protetică retrospectivă (backward planning). Implanturile au fost proiectate prin tehnologia CAD/CAM și fabricate prin topire selectivă cu laser. Parametrii analizați au inclus stabilitatea primară a implanturilor, succesul reabilitării protetice, complicațiile intraoperatorii și postoperatorii, necesitatea corecțiilor țesuturilor moi, apariția infecțiilor, fracturile implanturilor și recuperarea funcției masticatorii. Perioada de urmărire a variat între 9 și 52 de luni, cu o mediană de 37,5 luni.

5. Principalele rezultate

Cei 13 pacienți incluși prezentau situații clinice deosebit de complexe. Majoritatea sufereau de defecte extinse consecutive rezecțiilor oncologice, iar ceilalți prezentau sechele după traumatisme cranio-faciale severe, atrofie maxilară avansată, displazie ectodermică sau eșecuri anterioare ale reconstrucțiilor osoase ori ale tratamentelor implantare convenționale. În toate cazurile, analiza FEM a confirmat că zonele osoase utilizate în mod obișnuit nu puteau asigura o distribuție biomecanică adecvată a forțelor, justificând utilizarea noilor zone de ancorare.

Configurația extensiilor implanturilor a fost adaptată individual anatomiei fiecărui defect. La opt pacienți s-a realizat o extensie unilaterală către baza laterală a craniului, iar într-un caz de traumatism facial sever a fost necesară o fixare bilaterală. În mai multe situații au fost adăugate și extensii unilaterale sau bilaterale către procesele pterigoide pentru a optimiza suplimentar distribuția solicitărilor biomecanice.

Pe parcursul perioadei de urmărire nu au fost înregistrate fracturi sau eșecuri mecanice ale implanturilor. Toți pacienții au obținut o stabilitate primară suficientă pentru realizarea reabilitării protetice planificate. Nu au fost raportate pierderi secundare de stabilitate și nici cazuri de periimplantită. Au fost descrise doar episoade izolate de mucozită în jurul stâlpilor protetici posteriori. La un pacient a fost necesară modificarea suprastructurii protetice ca urmare a modificărilor țesuturilor moi, fără compromiterea funcției implantului. Un implant a fost îndepărtat din cauza unei dureri cronice asociate unei infecții. În perioada de monitorizare au decedat doi pacienți, fără ca autorii să stabilească o legătură între aceste decese și tratamentul implantar.

6. Analiză clinică

Principala contribuție a acestui studiu nu constă în introducerea unui nou material implantar, ci în propunerea unui nou concept biomecanic de ancorare pentru implanturile subperiostale personalizate. Autorii demonstrează că extinderea zonelor de fixare către baza laterală a craniului și procesele pterigoide permite utilizarea unor structuri osoase care își păstrează o rezistență mecanică ridicată chiar și la pacienții cu defecte extinse consecutive rezecțiilor oncologice, radioterapiei sau traumatismelor cranio-faciale severe. Această strategie face posibilă obținerea unei fixări rigide în situațiile în care punctele clasice de sprijin ale maxilarului nu mai pot asigura stabilitatea necesară.

Din punct de vedere clinic, abordarea propusă reprezintă o schimbare de paradigmă față de metodele reconstructive convenționale. În locul reconstrucției volumului osos prin grefe autologe sau lambouri libere microvascularizate, urmată de inserarea implanturilor endoosoase, autorii propun utilizarea unui implant subperiostal complet personalizat, proiectat pentru a valorifica anatomia osoasă restantă. Poziția, orientarea și distribuția stâlpilor protetici sunt stabilite în funcție de obiectivele reabilitării protetice și nu exclusiv de cantitatea de os disponibilă.

Studiul evidențiază, de asemenea, rolul tot mai important al tehnologiilor digitale în chirurgia reconstructivă modernă. Asocierea imagisticii CBCT tridimensionale, a planificării protetice, a proiectării CAD/CAM, a analizei prin metoda elementelor finite (FEM) și, în cazuri selectate, a chirurgiei asistate prin navigație permite realizarea unei planificări extrem de precise și individualizate. Potrivit autorilor, acest flux digital contribuie atât la creșterea predictibilității intervenției chirurgicale, cât și la optimizarea comportamentului biomecanic al implantului.

Totuși, rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Studiul demonstrează în principal fezabilitatea tehnică a acestui concept de ancorare într-un grup restrâns de pacienți atent selecționați. Pe baza datelor disponibile nu se poate concluziona că această abordare oferă rezultate clinice superioare față de tehnicile reconstructive consacrate.

7. Aplicații clinice

Tehnica descrisă este destinată în principal pacienților cu defecte extinse ale maxilarului și etajului mijlociu al feței, la care tratamentele implantare convenționale nu pot asigura o ancorare stabilă din cauza deficitului sever de os disponibil.

Indicațiile potențiale descrise de autori includ:

• defecte extinse ale maxilarului după rezecții oncologice;
• defecte combinate ale maxilarului și etajului mijlociu al feței, inclusiv la pacienți tratați prin radioterapie;
• atrofie maxilară severă, în care zonele clasice de sprijin osos nu oferă stabilitate biomecanică suficientă;
• defecte complexe posttraumatice ale etajului mijlociu al feței;
• pacienți la care reconstrucțiile osoase sau tratamentele implantare convenționale au eșuat anterior;
• cazuri care necesită planificare digitală completă, utilizând tehnologia CAD/CAM și optimizarea biomecanică personalizată a implantului.

Autorii nu prezintă această tehnică drept un substitut al tuturor metodelor reconstructive existente. Extinderea zonelor de ancorare către baza laterală a craniului și procesele pterigoide este propusă ca o opțiune terapeutică suplimentară pentru pacienții atent selectați cu pierderi osoase severe. Aplicarea cu succes a acestei metode necesită o evaluare imagistică tridimensională detaliată, o planificare digitală complet personalizată și tratament într-un centru specializat în chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie reconstructivă.

8. Nivelul dovezilor, limitări și transparență

Această publicație reprezintă o serie de cazuri observațională desfășurată într-un singur centru, furnizând un nivel preliminar de dovezi clinice privind fezabilitatea unui nou concept de implanturi subperiostale personalizate. Având în vedere caracterul observațional al studiului, lipsa unui grup de control, absența randomizării și inexistența unei comparații directe cu tehnicile reconstructive convenționale, rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Perioada mediană de urmărire de 37,5 luni oferă informații relevante privind evoluția pe termen mediu, însă nu permite formularea unor concluzii definitive referitoare la performanța pe termen lung a acestei soluții terapeutice.

Autorii evidențiază mai multe limitări metodologice importante. Cea mai semnificativă este numărul redus de pacienți, doar 13 cazuri fiind selectate dintr-o cohortă de 100 de pacienți tratați cu implanturi subperiostale personalizate. În plus, populația studiată a fost puternic heterogenă, incluzând pacienți cu defecte postoncologice, traumatisme cranio-faciale severe, atrofie maxilară avansată, displazie ectodermică și eșecuri anterioare ale tratamentelor reconstructive sau implantare. Această variabilitate clinică limitează posibilitatea generalizării rezultatelor și nu permite efectuarea unor analize statistice robuste.

În ceea ce privește transparența, studiul evaluează sistemul IPS Implants® Preprosthetic, dezvoltat de KLS Martin®, utilizat în întregul proces digital de proiectare și fabricație al implanturilor. În articolul disponibil nu este prezentată o declarație explicită privind conflictele de interese sau existența unei finanțări din partea industriei, astfel încât nu pot fi formulate concluzii suplimentare pe baza informațiilor publicate.

9. Aspecte esențiale ale studiului

• Tipul studiului: serie de cazuri observațională, desfășurată într-un singur centru.
• Nivelul dovezilor: redus până la moderat (serie de cazuri).
• Populația studiată: 13 pacienți selectați dintr-o cohortă de 100 de pacienți tratați cu implanturi subperiostale personalizate.
• Numărul implanturilor: 13 implanturi proiectate individual, prevăzute cu extensii suplimentare de ancorare.
• Perioada de urmărire: între 9 și 52 de luni (mediană: 37,5 luni).
• Obiectivul principal: evaluarea fezabilității clinice a ancorării suplimentare la nivelul bazei laterale a craniului și/sau al proceselor pterigoide.
• Fluxul digital utilizat: imagistică CBCT, planificare protetică, proiectare CAD/CAM, analiză biomecanică prin metoda elementelor finite (FEM), fabricație prin topire selectivă cu laser și, în cazuri selectate, chirurgie asistată prin navigație.
• Rezultatul principal: la toți pacienții s-a obținut stabilitate primară suficientă pentru realizarea reabilitării protetice planificate, fără apariția eșecurilor mecanice ale implanturilor în perioada de urmărire.
• Complicații raportate: cazuri izolate de mucozită, adaptarea unei suprastructuri protetice din cauza modificărilor țesuturilor moi și îndepărtarea unui implant ca urmare a durerii cronice asociate unei infecții.
• Concluzia științifică: implanturile subperiostale personalizate cu ancorare extinsă la baza laterală a craniului și la procesele pterigoide reprezintă o opțiune reconstructivă fezabilă din punct de vedere tehnic pentru pacienții atent selecționați cu defecte severe ale maxilarului și etajului mijlociu al feței.
• Principalele limitări: număr redus de pacienți, lipsa unui grup de control, heterogenitatea populației studiate și absența studiilor comparative.

10. Impact științific

Acest studiu aduce o contribuție importantă la literatura de specialitate privind implanturile subperiostale personalizate, prin introducerea unui nou concept de ancorare biomecanică destinat reabilitării pacienților cu defecte extinse ale maxilarului și etajului mijlociu al feței. Elementul inovator nu constă în utilizarea unui nou biomaterial, ci în valorificarea unor zone anatomice alternative de fixare, reprezentate de baza laterală a craniului și procesele pterigoide. Această strategie permite obținerea unei fixări rigide chiar și în situațiile în care pilonii osoși convenționali ai maxilarului nu mai pot asigura stabilitatea necesară pentru o restaurare protetică funcțională.

Lucrarea extinde experiența clinică anterioară a autorilor cu sistemul IPS Implants® Preprosthetic, demonstrând că aplicabilitatea implanturilor subperiostale personalizate poate fi extinsă către cazuri reconstructive extrem de complexe. Un aspect științific deosebit de relevant îl reprezintă integrarea sistematică a analizei prin metoda elementelor finite (Finite Element Method – FEM) în procesul de proiectare digitală. Simularea distribuției solicitărilor biomecanice înaintea intervenției chirurgicale permite optimizarea individuală a designului implantului în funcție de anatomia fiecărui pacient, ilustrând evoluția implantologiei către soluții complet personalizate și asistate digital.

De asemenea, publicația evidențiază rolul tot mai important al fluxurilor digitale integrate în chirurgia reconstructivă oro-maxilo-facială. Asocierea imagisticii CBCT, a planificării protetice, a proiectării CAD/CAM, a fabricației aditive și a chirurgiei asistate prin navigație demonstrează modul în care tehnologiile digitale moderne pot crește precizia actului chirurgical și pot adapta tratamentul la particularitățile anatomice ale fiecărui pacient.

Având în vedere nivelul actual al dovezilor, rezultatele trebuie considerate în primul rând un proof of concept. Sunt necesare studii prospective, multicentrice și comparative, cu loturi mai mari de pacienți, pentru a confirma eficiența clinică, reproductibilitatea și fiabilitatea pe termen lung a acestui nou concept de ancorare.

11. Concluzie editorială

Această serie de cazuri descrie o extindere inovatoare a conceptului de implanturi subperiostale personalizate pentru reabilitarea pacienților cu defecte severe ale maxilarului și etajului mijlociu al feței. Prin introducerea unor zone suplimentare de ancorare la nivelul bazei laterale a craniului și al proceselor pterigoide, autorii demonstrează că o fixare implantară stabilă poate fi obținută chiar și în situațiile în care volumul osos rezidual este extrem de redus. Asocierea planificării digitale tridimensionale, a simulării biomecanice prin metoda elementelor finite și a tehnologiilor CAD/CAM evidențiază potențialul implantologiei personalizate în chirurgia reconstructivă oro-maxilo-facială modernă.

Cu toate că rezultatele clinice raportate sunt promițătoare, nivelul dovezilor rămâne limitat din cauza caracterului observațional al studiului, a numărului redus de pacienți și a heterogenității cazurilor analizate. În consecință, această tehnică trebuie considerată în prezent o opțiune reconstructivă specializată, destinată pacienților atent selecționați și aplicată în centre cu experiență avansată în chirurgia oro-maxilo-facială și implantologia reconstructivă. Studii prospective și comparative viitoare vor fi necesare pentru a defini locul acestei strategii inovatoare de ancorare în cadrul reabilitării implanto-protetice moderne.